Visit with Me

Short trip to Coatia, Honeymoon wannabe

RO

Ca orice vacanţă, a noastră a început după stresul numit Nuntă, mai exact a doua zi când după o scurtă dezbatere: „Unde?” „Ce?” „Cum?. Ne-am hotărât să ne “îmbarcăm” în maşină împreună cu nişte prieteni şi să pornim spre Croaţia.

În spiritul românesc trebuia să verificăm maşina să fim siguri că are măcar o defecţiune, vacanţa o trăieşti mai bine cu un plus de adrenalină, stiind că maşina te poate lăsa în orice moment. Să fim sinceri; câţi dintre voi nu v-aţi luat inima în dinţi şi v-aţi urcat într-o maşină cu probleme şi doar cu o bucată de sârmă şi cleste în portbagaj, mda asta credeam şi eu.

Pe drumul spre Ungaria am reflectat la faptul că era pentru prima dată când părăseam țara, un lucru înspăimântător pentru moment. Dacă nu mă lasa să ies, dacă nu mă plac, dacă nu…? Spre surprinderea mea nu a fost ca în filmele americane cu verificarea bagajelor de câini antrenaţi pentru depistarea narcoticelor (aveam ţuica şi vişinata în portbagaj), ci doar o verificare de rutină: “Poftiţi buletinele, o zi bună” după un metru “Szerezd meg a hírleveleket, jó nap” şi atât.

EN

Like any other holiday, ours started after the Wedding stress, the day after  the big event, after a short debate: “Where?” “What?” “How? We decided to “embark in” the car with some friends and we headed to Croatia.

In the Romanian spirit, we had to check the car to make sure that it had at least one malfunction, the holiday is better with a bit of adrenaline, knowing that the car can break anytime. To be honest; how many of you haven’t got in your broken car with just a meter of wire and clippers in the trunk, yeah, that’s what I thought.

On the way to Hungary, I was thinking about the fact that it was the first time I left the country, a frightening thing at that moment. What if they won’t let me go, if they won’t like me, what if  …? To my surprise, it was nothing like in American movies, our luggage wasn’t  checked for narcotics with trained dogs (we had the plum brandy and cherry brandy in the trunk) it was just a routine check-up:  “Have a good day”, after a meter “Szerezd meg a hírleveleket, jó nap “and that was it.

1300 km mai târziu am ajuns în Croaţia, mai exact în Omis. Prima experienţă cu acele locuri: aveam senzaţia că sunt la mare când mă uitam în stânga, iar când mă uitam în dreapta că sunt la munte. Un peisaj furat parcă din Photoshop.

La check in recepţionera ne-a poftit să luăm micul dejun chiar dacă nu era inclus în acea zi, după două crochete de pui mancate pe tot parcurul drumului, nu puteam refuza această ofertă. Nu eram primul la şcoală, dar când vine vorba de mâncare lucrurile se schimba. Imi vedeam soţia ca un obstacol între mine şi omletă, dar din fericire era suficienta mâncare şi nu am intrat în sevraj.

După o masă copioasă am hotărât să mergem să ne luăm saltele gonflabile din staţiunea Omis, am mers la primul butic unde ne aşteptau primii bişniţari. Am crezut că e greu să faci schimbul între leu şi euro, dar dacă mai adaugi şi kuna (valută Croată) devine interesant, regulă de 3 simplă nu mai părea doar timp pierdut în generala, ci o necesitate în Croaţia. După multe negocieri în romana, engleza, croata am obţinut cea mai bună ofertă iar după zâmbetul lor cred că şi ei; să zicem că eram cu toţii fericiţi.

1300 km later we arrived in Croatia, more precisely in Omis. My first impression of that place: I had the feeling that I was at sea when I looked to the left and when I looked to the right I was at the mountains. A landscape stolen from Photoshop.

At check in the receptionist  invited us to have breakfast even if it was not included for that day, after two chicken nuggets eaten on the road, I could not refuse her offer. I was not the first in school, but when it comes to food things change. I saw my wife as an obstacle between me and the omelette, but fortunately, it was enough food and I didn’t went crazy.

After a great meal we decided to buy inflatable mattress, we went to the first boutique where the sellers were already waiting. I thought it was hard to do the exchange between the Romanian Leu and the Euro, but if you add the Kuna (Croatian currency) to the equation, it becomes interesting, the rule of three didn’t seem wasted time in elementary school, but a necessity in Croatia. After many negotiations in Romanian, English, Croatian, we got the best offer and after seeing their smile I think they did as well, let’s say we were all happy.

De la locul unde am fost cazaţi până la plajă aveam de parcurs cam 5 minute, tot atât faci şi în Costineşti de la un capăt la celălalt al plajei trecând printre şezlonguri şi prosoape aşezate pe jos. La ora 14 am avut plăcerea să vedem că plaja era semi ocupată, dând impresia de plajă privată. Apa… “ca o apă cristalină” sunt versurile care îmi inundau creierul,  numai la asta ma puteam gandi în momentul în care am intrat în apa si încă îmi vedeam degetele . Un factor negativ la toată povestea a fost nisipul, mai exact lipsa lui. Acesta fiind înlocuit de pietriş care îmi amintea de copilăria de la ţară dar, având deja tălpile batucite de la atâta dansat la nunta, nici nu le mai simţeam.

După câteva ore de plajă şi tentative de înot ne-am hotărât să mergem la hotel să dormim, iar mai spre seară ne planuisem să ieşim în staţiune, dar planul făcut de acasă (plajă) nu s-a potrivit cu cel din târg (hotel), sedaţi de oboseala acumulată pe drum, şi patul fiind foarte comod am deschis ochi abia a doua zi cu gândul la… exact, micul dejun.

To be continued

From the hotel  to the beach, we had to walk for about 5 minutes, exactly like in Costinesti from one side of the beach to the another, the difference is that there we would have had to pass through sun loungers and towels. At 2 p.m. I was pleased to see that the beach was semi-occupied giving the impression of a private beach. Water…. “such crystalline water” are the lyrics that flooded my brain (Romanian joke), but that’s the only thing what I could think of when I got into the water and still saw my toes. A negative factor in the whole landscape was sand, more precisely its lack. It was replaced by gravel that reminded me of my childhood in the country side, since I was already having swollen soles, from too much dancing at the wedding, I got used to that “sand” as well.

After several hours of sunbathing and swimming, we decided to go to the hotel to sleep and to have a walk to the city center in the evening, but the plan from home (the beach) didn’t match the one from the fair (hotel). Sedated from the fatigue accumulated during the road, and the comfortable bed we only woke up the next day thinking about … exactly, breakfast.

To be continued

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.