Outfits

Endless Love – The Story

Pe Corina am cunoscut-o prin august când mi-a făcut cadou cel mai drăguț sutien dintre cele pe care le am, deși mai interacționasem pe rețelele de socializare și înainte, nu ne cunoscusem personal până atunci.

Persoana din spatele brandului este cea mai matură femeie pe care am întâlnit-o la cei 20 de anișoi ai săi, este o fată care știe că vrea să fie propriul său șef și muncește zi de zi pentru ca visul ei să devină realitate.

De asemenea, mi-a plăcut foarte mult calitatea și atenția la detalii cu care a fost lucrat acel sutien așa că mi-am dorit să văd ceea ce se află în spatele brandului. Munca depusă și mai ales să vezi și tu cu ce persoană talentată am de-a face.

Zis și făcut! Într-o zi la o cafea bună de la Starbucks am pus la cale planul de mai jos, din care a ieșit un scurt interviu.

A: Povesteste-mi te rog pe scurt despre Endless Love.

C:”Endless Love” este o parte din mine. Fac întotdeauna ceea ce aș purta eu, ceea ce mă reprezintă. Sunt de părere că dacă faci ceva, trebuie să faci cu dăruință și plăcere. Fiecare comandă este executată cu atenție și aștept cu nerăbdare feed-back de la minunatele mele clientele.

A: De la ce a pornit ideea de a face lenjerie?

C: Dintotdeauna am avut o pasiune pentru lenjeria fină din dantelă. Pentru prima oară mi-am făcut un bralette în august 2016, am cumpărat un metru de dantelă, o banda elastică și panglică. A fost doar un test însă mi-a plăcut extrem de mult ce a ieșit. Maicămea întotdeauna m-a susținut și a făcut tot posibilul să am mașină de cusut, materiale și toate accesoriile necesare. Pot spune ca datorită ei am ajuns acum unde sunt și îi sunt extrem de recunoscătoare, ea este persoana care crede în mine și mă ajută, iar când lucrurile nu merg așa cum îmi doresc ea este sprijinul meu.

‎M-am gândit într-o seară să postez pe un grup câteva poze cu ce am făcut și sa vad dacă își dorește cineva. Spre surprinderea mea în mai puțin de o oră am primit zeci de mesaje și am considerat că este un semn și ca trebuie să fac asta.

A: Ce vrei să inspiri prin brandul tău si numele acestuia? Ce înseamnă pentru tine Endless Love?

C: Endless Love mă reprezintă în totalitate, numele mi-a venit pe moment iar motto-ul “Endless Love for your body” trebuie să fie unul care să inspire toate femeile. Multe femei nu au suficientă încredere și sunt complexate că nu arată așa cum și-ar dori, iar EL promovează acceptarea și iubirea. Trebuie sa te accepți asa cum ești ca să te poate iubi alții.

Ma inspiră cam tot ce văd, dar în mare parte culorile au un impact asupra mea. Dacă pun mâna și simt textura unei dantele îmi imaginez cam ce as putea face. Stau prost la desen, asa ca pun direct în practica ceea ce îmi vine în cap, tai și cos. Uneori dau greș și îmi asum, însă atunci când îmi iese ceva frumos uit de tot și ma bucur ca un copil mic.
Sunt coștientă ca ceea ce fac eu nu poate fi pe placul tuturor însă nu vreau sa fac lucruri doar de dragul tendințelor care oricum trec. Vreau sa rămân fidelă ideilor mele cu privire la feminitate, eleganță și rafinament.

A: Care sunt planurile tale pentru viitor?

C: În viitorul apropiat vreau ca Endless Love sa ajungă în toată România, nu doar în Cluj. De asemenea, urmează o colaborare frumoasa, modele noi de lenjerie, pijamalele mult asteptate și vouchere cadou (să nu dea nimeni greș când vrea sa facă un cadou personalizat). Visez la multe și muncesc pentru a putea îndeplini tot ceea ce îmi doresc. Endless Love rămâne a fi cea mai frumoasa și importanta realizare la ai mei 20 de ani.

Cu drag, Corina! ❤

În concluzie, fata asta mi se pare amazing. Mă inspiră de fiecare dată când mă întâlnesc cu ea.
Keep up the great work C.

Dacă îți dorești o lenjerie impecbilă și făcută exact după bunul tău plac, o găsești pe următoarele rețele de socializare:
Instagram
Facebook

Love,
Adela

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.