Solstice

Văzusem prima dată această paletă prin decembrie la Rebeca, apoi prin februarie la cursul de machiaj al Gabrielei Popescu, moment în care m-am decis că e cazul să mi-o achiziționez și eu. Adevărul este că aveam suficiente iluminatoare, nu mai aveam nevoie de încă unul care are are chiar patru nuanțe așa că am tot amânat să mi-l cumpăr până când o colegă de birou și-a cumpărat două din greșeală și m-am oferit să „o ajut”.

Paleta are 4 iluminatoare, 3 pudră și unul cremos, culorile sunt reci ușor reci aș spune dar, perfecte pentru persoanele cu tenul deschis la culoare sau pentru anotimpul rece. Presimt că o să fie des utilizat în această iarnă. Din punctul meu de vedere, aceste iluminatoare pe un ten bronzat arată ușor sticloase și nu foarte estetic.

Mai jos poți vedea swatch-urile nuanțelor, care pe mine mă duc cu gândul la povești de iarnă cu prințese care au tenul de porțelan, perfect! Da știu, aberez însă eu la asta mă gândesc când văd această paletă.

Iluminatoarele au un termen de valabilitate de 12 luni de la deschidere iar cantitatea totală a nuanțelor este de 9 grame. Cu siguranță te va ține mai mult de un an iar, dacă este ținut în condiții optime, ferit de umezeală și razele directe ale soarelui consider că poti să îl păstrezi mai mult de un an în trusa ta de machiaj.

Paleta o găsești pe The Makeup Shop și costă 68 de lei. Prețul mi se pare unul foarte bun, având în vedere că ai 4 iluminatoare, 3 pudră și unul cremă, nu crezi?

Care este iluminatorul tău preferat? Preferi iluminatoarele cremă sau cele pudră.

Love,
Adela

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *