V.Scrub

Cred că nu mai este un secret pentru nimeni că exfolierea trebuie să facă parte din rutina de beauty şi îngrijire a oricărei femei. Mie îmi place să am pielea mereu fină şi catifelată, aşa că procesul de exfoliere este unul esențial pentru obţinerea acesteia. ♡ Deşi îmi exfoliez faţa şi corpul cam o dată pe săptămână (cel puţin), nu am încercat până acum un scrub de cafea. Este la îndemâna oricărui băutor de cafea dar, pur şi simplu nu l-am utilizat în acest scop.

De curând am auzit de V.Scrub, un brand nou pe piaţă care ne pune la dispoziție o punguliţă neagră cu scris auriu, foarte elegantă, 🌟 în interiorul căreia se află “poțiunea magică” care iți face pielea ca a unui bebeluş.

Acest scrub este preparat cu atenţie şi cu dragoste din: cafea robusta, zahăr brun, sare roz de Himalaya, ulei de cocos, ulei din sâmbure de struguri, alte uleiuri esențiale şi vitamina E.

Modul de utilizare este unul foarte simplu, ne umezim fața şi/sau corpul apoi luăm o cantitate (pentru față mi-a ajuns cam cât cuprind între două degete, iar pentru corp cam un pumn) de scrub şi masăm puţin cu mişcări circulare. Lăsăm să acționeze aproximativ 5-10 minute după care îl îndepărtăm cu apă călduță, tot cu mișcări circulare. Ceea ce îmi place foarte tare la acest scrub este faptul că lasă pielea foarte catifelată după ce îl îndepărtezi, asta datorită uleiurilor pe care le are în compoziție. Eu prefer să îl folosesc seara, după o zi lungă la birou, așa mă relaxez. Pe lângă faptul că lasă pielea catifelată, acest scrub te va ajuta în combaterea celulitei și a vergeturilor, sau a altor imperfecțiuni ale pielii.

Împreună cu V.Scrub am organizat şi un concurs, detalii găsiţi pe pagina mea de facebook Make-up with A. ♡

Don’t forget to feel beautiful.

Love,

A.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *